Vrei “ţoale” de firmă, dar preţurile practicate de magazinele din malluri ţi se par prea mari?

Hermes_Dark_Coffee_Togo_Leather_Birkin_Handbag
walkin incaltaminte

De aici îţi poţi cumpăra ieftin haine de firmă. Libertatea îţi prezintă harta fabricilor din România care produc pentru branduri internaţionale

Vrei “ţoale” de firmă, dar preţurile practicate de magazinele din malluri ţi se par prea mari? Avem o soluţie pentru tine, alta decât să aştepţi sezonul reducerilor: bate la uşile industriaşilor care lucrează pentru brandurile internaţionale!

Aproape toţi producătorii şi-au deschis un mic magazin în incinta fabricii, unde vând foarte ieftin haine, încălţăminte sau accesorii, ori au un depozit în care aşteaptă să fie cumpărate la preţuri de nimic, produse cu defecte atât de mici, încât uneori nici nu le observi! Acolo, găseşti paltoane sub 100 de lei, tricouri cu 20-30 de lei sau pantaloni şi rochiţe la 30 – 50 de lei. Libertatea îţi spune azi în ce oraşe trebuie să mergi pentru a te îmbrăca ieftin. Vei descoperi că foarte multe companii care au în portofoliu branduri de lux şi-au stabilit “ambasada” la Botoşani, printre cele mai sonore nume fiind Armani, Prada, Trussardi, Louis Vuitton sau Massimo Dutti. Explicaţia: este una dintre cele mai sărace zone din România, iar mâna de lucru este foarte ieftină.La compania Conted din Dorohoi găsiţi, la preţuri de producător, haine şi accesorii Zara, Benetton, Esprit, Pierre Cardin sau Louis Vuitton.

În Botoşani sunt 30 de fabrici de confecţii, din care multe produc pentru superbranduri precum Armani, Prada, Trussardi, Louis Vuitton, Massimo Dutti, Polo Ralph Lauren, Cover, Zegna, Margiela şi Vivienne Westood.

Pandora Prod face haine de damă pentru brandurile Next, Marks & Spencer, United Colors of Benetton, Sisley, Max &Co, Comptoir de Cottoniers, Cop Copine, H&M, Karl Lagerfeld, Victor&Rolf, Roberto Cavalli, Madonna, Stella McCartney, Comme de Garçons, la fabricile din Tecuci şi din Focşani.

La Râmnicu Sărat, fabrica Mopiel produce atât pentru piaţa internă, cât şi pentru mărci renumite din Italia, Franţa, Anglia, Germania, Israel, Rusia şi SUA.

Produse ieftine de la Zara, Bershka şi Stradivarius pot fi găsite la Buzău, unde se fabrică aceste mărci.

Cei care iubesc brandul H&M pot da o fugă până în oraşul Focşani. Aici, şase fabrici produc articole vestimentare pentru această firmă.

Compania Tris din Slobozia, judeţul Ialomiţa, face poşete din piele şi înlocuitor atât pentru doamne, cât şi pentru domni. Produsele pot fi cumpărate la preţ de fabrică din magazinul propriu aflat în mallul din Slobozia. Firma lucrează modele Via Borsa pentru Rusia, Atrendo pentru Germania, Pia Jewellery pentru Marea Britanie şi Unidax pentru Cehia.

De la celebra fabrică APACA, din Bucureşti, pot fi cumpărate haine produse pentru branduri internaţionale cum ar fi Giorgio Armani, Hugo Boss, Versace, Boggi, Patrizia Pepe, Yves Saint Laurent, Ted Baker, Stefanel sau H&M. Şi în cartierul Bucureştii Noi există un magazin, Beta, cu haine la preţuri foarte mici, din colecţia Marks&Spencer sau Dorothy Perkins.

Romaniţa, o firmă devenită privată dintr-o companie de stat cu veche tradiţie, aflată în Caracal, judeţul Olt, realizează anual milioane de produse, iar printre clienţii acesteia se află branduri precum H&M, Zara şi C&A.

Eurofina se află la intrarea în oraşul Drăgăşani, venind dinspre Slatina. Nu are un magazin de desfacere, dar ai şansa să găseşti în depozitul unităţii încălţăminte fabricată pentru vest, scoasă la vânzare la preţuri foarte mici, cu precizarea că acestea ar putea avea defecte. Ce-i drept, aproape insesizabile. De-a lungul timpului, s-au produs aici încălţări pentru Gucci, You Must Create sau El Ganso.

Unităţile din vest produc doar pentru export

Şi în jumătatea de vest a ţării funcţionează multe fabrici de textile, încălţăminte şi echipamente sportive, însă acestea lucrează doar în sistem lohn, adică fac modele la comandă, cu materialul clientului, încasând doar banii pentru producţie. Îmbrăcămintea şi încălţămintea lucrate acolo ajung în Germania, Austria, Franţa, Italia, Polonia sau Ungaria, sub etichetele unor branduri celebre. Nici una din aceste fabrici cu sute de angajaţi nu deţine magazine de desfacere în România.

Sursa: libertatea.ro

Rochite ieftine De Club